N-am sa uit niciodata cand am cunoscut pentru prima data poeziile Adelei Popescu. Cand mi-am luat foaia si creionul si am copiat poezie cu poezie dintr-o carte. Era in urma cu vreo 4 ani si eram fascinata de versurile ei. Mi-am reamintit-o pe Adela, cand am dat peste caietul in care erau scrise poeziile ei. Am simtit la fel ca atunci. Acestea erau si sunt preferatele mele...
NE TREBUIA UN TEATRU IN FIECARE ZI
Ne trebuia un teatru în fiecare zi, -
decoruri si costume,
nimicurile mii,
si sã jucãm iubirea
bezmetici si convinsi,
pânã chemati la rampã
ieseam mãreti si ninsi.
Dar n-am stiut iubirea
s-o travestim si nici
s-o tulburãm în vaste feerii...
Rãmânem dar, de-a pururi,
aceleasi inimi mici
Si stingheriti în haine
prea mari pentru copii.
ÎNTRE NOI - TIMPUL
Si te iubesc acum când nu mai am
cuvinte norocoase sã te cheme,
când între noi stã timpul ca un geam
Si ne privim tãcuti ca în portrete...
As vrea sã râd cum râde-un diamant
Si-as vrea sã te prefaci nepãsãtor,
dar peste umãr cupe sã ciocnim,
s-aprindem întunericul, sã fim
ca-ntr-un tablou celebru de Rembrandt...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu